Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate în luna septembrie de Garda Forestieră Suceava și a confiscat peste 500 de mc de material lemnos. Verificările în trafic au dus la depistarea unor transporturi de lemn mai mari decât cele din acte, sau se făceau mai multe transpoturi cu același aviz

Garda Forestieră Suceava a efectuat în luna septembrie, pe raza județului Suceava, un număr de 192 de controale silvice și alte aproape 100 de verificări în vederea emiterii avizelor sau acordurilor din sfera noastră de competență.

Potrivit șeful Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel, ca  urmare a constatărilor efectuate, s-au aplicat 68 de amenzi, cu o valoare totală de 186.000 lei și s-au confiscat 542 mc de material lemnos.

El a menționta că din cei 542 de mc de lemn,  124 mc s-au confiscat fizic, mai ales cu ocazia verificării transporturilor de material lemnos, iar 418 mc au fost confiscați valoric, mai ales la controalele efectuate la depozitele de material lemnos ale operatorilor economici.

Totodată, au fost inventariați cca 60 mc de masă lemnoasă tăiată ilegal și s-a depus o sesizare penală pentru cercetarea acestor fapte, pentru un prejudiciu de 14.130 lei.

Gășpărel menționează că săptămâna trecută s-a organizat, împreună cu delegații Inspectoratului de Poliție Județean, o serie de controale ale circulației materialelor lemnoase pe drumurile publice, zece dintre ele pe șoselele din zona Fălticeni.

Cu ocazia acestor controale s-au confiscat peste 250 mc de materiale lemnoase transportate ilegal, mare parte din ele cherestea rășinoase, dar și lemn de lucru rășinoase și, mai puțin, lemn de foc de fag. Lemnul a fost expediat preponderent din Vama, Valea Moldovei sau Mălini și avea ca destinație depozitele din București, iar unul din transporturile ilegale venea de la o firmă din comuna Pipirig, județul Neamț și urma să fie primit de către o firmă din Boroaia.

„În patru situații, în momentul controlului se efectua al doilea transport cu același aviz iar în restul cazurilor se transportau cantități de lemn mult mai mari decât cele consemnate în avizele de însoțire. Pe lângă confiscarea materialului lemnos transportat fără documente, în această serie de controale s-a reținut un mijloc de transport și s-au aplicat 12 amenzi, cu o valoare totală de 44000 lei”, a declarat Mihai Gășpărel. (L.B.)