Țigări de contrabandă ascunse într-un microbuz, depistate de polițiștii de frontieră din Vama Siret


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, cetățean ucrainean, a fost depistat de polițiștii din Vama Siret în timp ce transporta țigări de contrabandă.

Potrivit ofiţerului pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, miercuri, 17 octombrie a.c., în jurul orei 16.00, pe sensul de intrare în ţară la P.T.F. Siret, s-a prezentat cetățeanul ucrainean R.F. în vârstă de 45 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes.

„Existând suspiciuni că acesta ar transporta țigări, echipa comună, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor”, a spus comisarul-şef Ilie Poroch-Seriţan.

El a precizat că a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un loc special amenajat în peretele lateral al microbuzului, cantitatea de 120 pachete de țigări, de provenienţă ucraineană.

Astfel, țigările în valoare de 180  lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de