Bătrână accidentată de o mașină în timp ce traversa regulamentar strada, la Rădăuți


Intră acum și în grupul de

O femeie în vârstă de 72 de ani, din Rădăuți, a fost accidentată de o mașină în timp ce traversa strada Piața Unirii din municipiul Rădăuți, pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator și marcaj.

Poliția Județeană Suceava a precizat că accidentul a avut loc luni, 29 octombrie a.c., în jurul orei 16.10, la volanul mașinii aflându-se un localnic de 63 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal, ce va fi soluționat procedural. (M.T.)

 


Intră acum și în grupul de