Polițiștii locali suceveni vor dona joi sânge, iar cu bonurile valorice obținute vor cumpăra produse pentru Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca


Intră acum și în grupul de

Directorul Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, a anunțat, miercuri, că polițiștii locali suceveni participă la o acțiune cu caracter umanitar.

Astfel, joi, de la ora 10:00, lucrătorii Poliției Locale Suceava vor dona sânge.

„Această inițiativă are un scop umanitar având în vedere că în prezent unitățile spitalicești, inclusiv Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, trec printr-o permanentă criză de sânge”, a anunțat Doroftei.

Potrivit acestuia, bonurile valorice obținute în urma donării vor fi folosite pentru achiziționarea de produse care vor fi donate către unul din centrele de asistență a persoanelor aflate în dificultate, respectiv pentru Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca.

„ Polițiștii locali care, din diverse motive, nu vor dona sânge și-au exprimat disponibilitatea de susținere față de cauza umanitară prin donarea unor sume de bani pentru achiziționarea de produse”, a menționat Doroftei.

Participarea la acțiuni umanitare nu este o noutate pentru polițiștii locali, ceea ce face ca și în acest an Poliția Locală Suceava să se implice pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie, a subliniat directorul Poliției Locale Suceava.(N.B.)


Intră acum și în grupul de