Sucevenii vor putea cumpăra caş din pieţe ca şi până acum

Pentru a lămuri confuziile iscate, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, Petrea Dulgheru, precizează că ţăranii care vând brânză în pieţele din judeţ pot să-şi comercializeze în continuare marfa fără a o ambala, în cantitatea dorită de client şi după ce acesta o gustă.
Data de 1 februarie coincide cu prima zi din care, în pieţe îşi pot vinde marfa doar producătorii care sunt autorizaţi din punct de vedere sanitar-veterinar. Potrivit şefului DSVSA Suceava, noile reglementări schimbă regulile de vânzare a produselor, însă noua lege nu impune ambalarea obligatorie.
Vânzătorii din pieţe trebuie aibă o adeverinţă medicală care să ateste că starea lor de sănătate le permite să vândă produse alimentare, precum şi un document de sănătate a animalelor de la care au fost obţinute produsele, completat şi avizat de medicul veterinar.
De asemenea, oamenii mai au nevoie de un certificat de producător, eliberat de primăria de pe raza localităţii în care sunt domiciliaţi. Cu aceste hârtii, şi în schimbul unei taxe de 300 de lei, ţăranii îşi pot continua activitatea. Această taxă este valabilă în cazul celor care vând preparate din carne sau lapte, producătorii care scot pe tarabă produse primare (lapte crud, ouă miere, peşte) trebuind să achite o taxă de doar zece lei.
Petrea Dulgheru afirmă că vânzătorul va veni la piaţă cu caşul la fel ca şi până acum, şi îl va expune la vânzare, iar clienţii vor putea lua cantitatea dorită. „Noutatea este că în faţa produsului va trebui afişat numărul de înregistrare sanitar-veterinar şi ziua în care acesta a fost făcut. Este aceeaşi marfă, însă clientul va avea mai multe garanţii că achiziţionează un produs sigur”, menţionează Petrea Dulgheru.