Țigări ascunse în scaune şi mese cu plafon dublu, descoperite de polițiști în urma unor controale în pieţele şi bazarul din municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Suceava a organizat joi, 7 februarie a.c., o acţiune punctuală în pieţele şi bazarul din municipiul Suceava pe linia prevenii și combaterii comercializării ilicite de ţigări de provenienţă extracomunitară.

Potrivit IPJ Suceava, polițiștii identificat 11 persoane cu vârste între 24 și 68 de ani, toate din județul Suceava, care deţineau sau comercializau fără drept ţigări de provenienţă extracomunitară, fiind întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă”. 

„O mare parte din pachete cu ţigări de contrabandă au fost descoperite de polițiști ascunse în diverse locuri, respectiv în scaune şi mese cu plafon dublu sau compartimente special amenajate pentru a nu putea fi găsite de organele de control”, a precizat Poliția Județeană Suceava.

Astfel, întreaga cantitate, respectiv 14.860 țigarete de provenienţă extracomunitară identificată a fost indisponibilizată, urmând ca în cadrul acestor cauze penale să fie calculate sumele cu care bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat, pentru ca ulterior să fie dispuse măsuri asiguratorii.

Cercetările continuă de polițiștii Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale Suceava sub supravegherea procurorilor de caz din cadrul unităţilor de parchet competente, în vederea stabilirii stări de fapt și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de