Accident rutier la Cumpărătura după ce remorca unui camion a intrat în balans. Trei persoane au fost rănite, iar două persoane au fost transportate la spital


Intră acum și în grupul de

Trei persoane au fost rănite, marți după amiaza, în urma unui accident produs pe DN 2 în zona Cumpărătura după ce un remorca unui camion a intrat în balans.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu, remorca unui TIR a intrat în balans, iar șoferul unui autoturism a încercat să evite coliziunea și a lovit un autoturism.

El a spus că toți șoferii implicați au fost testați cu alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În acest caz se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a condițiilor în care s-a produs acest eveniment rutier.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, slt Alin Găleată, a arătat că în urma accidentului au rezultat trei victime neîncarcerate și că în zonă a intervenit  modulul SMURD, cu o autospeciala pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (B2+TIM), cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Cele trei persoane erau conștiente și cooperante, iar după evaluare, două au fost transportate la spital pentru evaluarea medicală și tratament de specialitate. (N.B.)


Intră acum și în grupul de