Turismul, un profil ce va fi reintrodus în programa liceelor


Intră acum și în grupul de

Potrivit secretarului de stat din Turism, suceveanul Corneliu Popovici, Ministerul Turismului (MT) şi cel al Educaţiei ar putea colabora în vederea reînfiinţării, în anumite licee, de clase cu profil turistic, în special în judeţele în care acest sector economic are o pondere ridicată. „Am purtat discuţii cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi am convenit că reînfiinţarea claselor cu profil turistic în unele licee este o măsură oportună. Astfel, urmează să mai aibă loc discuţii pe marginea acestui subiect”, a precizat secretarul de stat.

Personalul necalificat este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă turismul autohton, de aceea, a spus Popovici, „educaţia joacă un rol foarte important în dezvoltarea acestui sector economic”.
În privinţa forţei de muncă existente, secretarul de resort a menţionat că MT intenţionează să găsească mijloace de evaluare a acesteia, iar unde este necesar, să se impună recalificarea personalului.
La nivelul judeţului Suceava există mai multe licee ce au profil de turism, cum ar fi Colegiul de Industrie Alimentară Suceava. De asemenea, şi Universitatea „Ştefan cel Mare” are specializări în acest domeniu.

Operatorii din turism spun că, în momentul de faţă, lipsa forţei de muncă calificată în turism este una dintre cele mai mari probleme a industriei de profil, iar că instituţiile de învăţământ specializate existente nu contribuie la ameliorarea problemei. „România e plină de brevete şi diplome care „atestă” calitatea de manager în turism, dar sunt doar nişte hârtii acordate „pe ochi frumoşi”. Absolvenţii acestor forme de învăţământ nu au nici o legătură cu turismul. Peste 80% din tot ce înseamnă formă de învăţământ în sector se află în momentul de faţă la acelaşi nivel cu cel de acum 20 de ani”, spune preşedintele Asociaţiei Naţionale a Organizatorilor Profesionişti de Conferinţe şi Expoziţii, Paul Mărăşoiu.


Intră acum și în grupul de