Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, preferat de elevii ce vor să urmeze cursuri liceale

La solicitarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Suceava (CJAPP) a efectuat un sondaj pentru a-şi fundamenta planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2009-2010. Potrivit coordonatorului sondajului prof. Maria Hancea, din cadrul CJAPP, din cei 7.000 de elevi de clasa a VIII– a intervievaţi, 6.543 şi-au depus opţiunile pentru şcoli din municipiul Suceava, 20 pentru şcoli din alte judeţe, iar 437 elevi au fost nehotărâţi şi nu şi-au depus nicio opţiune.

Potrivit sondajului, 70 la sută din respondenţii chestionaţi cu privire la opţiunile lor de viitor şi-au exprimat intenţia de a urma cursuri liceale. Astfel, preferatul multora dintre elevii aflaţi la final de ciclu gimnazial este Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, cu 367 opţiuni, din care 301 pentru profilul Servicii. Urmează Colegiul Tehnic Rădăuţi, pentru care optează 332 elevi, 112 la profilul tehnic, iar 105 la Servicii, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, cu 302 opţiuni, majoritatea pentru profilul real, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, cu 276 opţiuni, majoritatea la profilul uman.
În privinţa liceelor vocaţionale, pe primul loc ca număr de opţiuni se clasează Liceul cu Program Sportiv Suceava, pentru care au optat 231 de elevi, 204 fiind pentru profilul sportiv, urmează Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, cu 128 de opţiuni, cele mai multe la profilul artistic. Pentru Colegiul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc sunt 95 de opţiuni, iar pentru Seminarul Teologic Liceal „Mitropolitul Dosoftei” Dumbrăveni – 12 opţiuni.