Un şofer de 26 de ani a fost prins de radar conducând cu 147 km/h pe raza comunei Fântâna Mare


Intră acum și în grupul de

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul Suceava, a fost surprins de un aparat radar în timp ce conducea cu viteza de 147 km/h pe raza comunei Fântâna Mare.

Potrivit IPJ Suceava, Serviciul Rutier Suceava și formațiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat în perioada 23-24.03.2019 o acțiune pe raza județului pe linia depistării conducătorilor auto ce conduc autovehicule pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

În cadrul acțiunii au fost testați cu aparatul etilotest 276 de conducători auto, fiind constatate 3 infracțiuni și aplicate 164 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 71.360 lei.

De asemenea, polițiștii au reținut 7 permise de conducere, din care 2 pentru alcool și 5 alte abateri și au retras 3 certificate de înmatriculare.

De asemenea, în scopul impunerii unui climat de disciplină și siguranță rutieră în rândul participanților la trafic, în aceeași perioadă Serviciul Rutier Suceava și formațiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat o acţiune pe raza județului, pe linia combaterii excesului de viteză,  una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, în cadrul căreia au fost constatate 8  infracţiuni și aplicate 380 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 183.425 lei, din care 240 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 30 pentru lipsa centurii de siguranță și 110 pentru alte abateri.

Totodată a-au mai reținut 11 permise de conducere, din care 7 pentru viteză, 3 pentru depășiri neregulamentare și 1 alte cauze și s-au retras 5 certificate de înmatriculare.

Poliția Suceava a precizat că sâmbătă, 23 martie a.c., la ora 12.17, un bărbat de 26 de ani, din municipiul Suceava a fost înregistrat de aparatul radar din dotarea poliției, în timp ce rula pe DN 15C, din comuna Fântâna Mare, cu viteza de 147 km/h, limita fiind de 50 km/h.

Astfel, șoferul a fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere pentru 90 de zile.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de