O șoferiță fără permis, la volanul unei mașini fără RCA și ITP, a fost urmărită în trafic de polițiști la Frumosu

O femeie în vârstă de 31 de ani, din comuna Frumosu, s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volanul unei mașini, fără a avea permis de conducere.

Potrivit IPJ Suceava, marți dimineață, în timp ce acționa pe DJ 176, în afara comunei Frumosu, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătoarea auto nu s-a conformat, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acesteia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție din funcțiune, autoturismul fiind oprit pe raza satului Dragoșa din comuna Frumosu.

Conducătoarea auto a fost identificată de polițiști ca fiind o localnică de 31 de ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că femeia nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul are inspecția tehnică periodică (ITP) expirată din 27.06.2018 și nu are asigurare RCA valabilă, motive pentru care a fost sancționată contravențional.

De asemenea, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

(M.T.)

loading...