Biciclist accidentat mortal de o mașină, la Dornești


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Dornești, care se deplasa pe bicicletă, a fost accident mortal de o mașină condusă de un tânăr de 26 de ani, din aceeași localitate.

Potrivit Poliției Județene Suceava, accidentul a avut loc joi, 11 aprilie a.c., la ora 18.39, pe DN 17A din comuna Dornești.

Șoferul de 26 de ani l-a surprins și l-a accidentat mortal pe bărbatul de 63 de ani care se deplasa pe bicicletă în aceeași direcție de mers și care a intrat de pe o stradă secundară fără să se asigure corespunzător.  

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că vinovăția producerii accidentului aparține ambilor participanți la trafic.

Polițiștii au întocmit un dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Foto: Cristi Dezmembrari Audi/Facebook Atenție Poliția !

(M.T.)


Intră acum și în grupul de