Tuberculoza „macină” satele sucevene

Considerată „boala sărăciei şi mizeriei”, tuberculoza este prezentă în continuare şi în zilele noastre, din cele 635 cazuri centralizate în total la sfârşitul lui 2008 şi raportate de cele 6 dispensare TBC din judeţul Suceava către Direcţia de Sănătate Publică Suceava, 540 fiind cazuri noi, din care 334 la pacienţi de la sate, iar 206 din oraşe. Potrivit Şefului DSP Suceava, Alexandru Lăzăreanu, au fost 51 cazuri noi la copiii de 0-14 ani, din care 37 din mediul rural, iar 14 în oraşe.

Din nefericire, după tratament, 95 dintre pacienţii cu TBC s-au reinfectat, din care 67 erau de la sate. Explicaţia pe care a dat-o şeful DSP pentru aceste “recidive” a fost că unii sunt consumatori de alcool şi uită să mai mănânce cum trebuie, tratamentul luat anterior fiind inutil. „Băutura, condiţiile improprii de locuit, lipsa unei alimentaţii corespunzătoare sunt cauzele care determină această boală. Tuberculoza este o boală a sărăciei şi mizeriei, un organism bine hrănit rezistă mai bine la microbi. Consumul de alcool favorizează scăderea rezistenţei organismului faţă de bacilul Koch”, a declarat Alexandru Lăzăreanu.

Lista bolilor ce nu ar mai trebui să se găsească în acest mileniu, dar care din nefericire sunt prezente şi în judeţul Suceava ca şi în altele din ţară, mai cuprinde 386 cazuri de malnutriţie înregistrate anul trecut, 3.404 cazuri de anemie şi 196 de rahitism.