Un bărbat cu permisul suspendat pentru viteză, prins de polițiști în timp ce conducea cu 117 km/h în comuna Sucevița

Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din comuna Sucevița, cu permisul suspendat, s-a ales cu dosar penal, sâmbătă seara, după ce a fost prins în trafic conducând cu viteză.

Potrivit Poliției Județene Suceava, sâmbătă seara, un echipaj rutier din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, a observat cum din sens opus venea un autoturism , cu viteza de 117 km/h , pe un sector de drum cu viteza maximă admisă de 50 km/h, abatere înregistrată cu aparatul radar montat pe autospecială.

S-a procedat la oprirea regulamentară a autoturismului și s-a constatat că la volan se afla un bărbat din Sucevița  care a prezentat pentru control documentele autoturismului și cartea de identitate, declarând că are permisul de conducere suspendat pentru 90 de zile pentru depășirea limitei de viteză.

            S-au efectuat verificări în baza de date și s-a confirmat că permisul de conducere al acestuia este suspendat.      

            În acest caz, s-a deschis dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei drept de a conduce i-a fost suspendat”. (Cristina Adelina Ciobanu)