Mii de țigări de contrabandă descoperite de polițiștii suceveni în ultimele trei zile

Pe 5 iulie, IPJ Suceava a efectuat mai multe verificări, atât la comercianții din piețele şi bazarul din municipiul Suceava cât şi la diferite puncte de lucru ale unor societăți comerciale sau a altor entități de pe raza județului care aveau ca obiect principal vânzarea produselor alimentare şi nealimentare.

Urmare a acestor verificări, cinci persoane au fost prinse în flagrant deținând sau comercializând țigări de proveniență ilegală. În care au fost întocmite 5 dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de  „contrabandă”.  

Întreaga cantitate de 3450 țigarete de contrabandă identificată a fost indisponibilizată, urmând ca în cadrul acestei cauze penale să fie calculate sumele cu care bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat, pentru ca ulterior să fie dispuse măsuri asiguratorii.

Tot vineri, polițiștii au percheziționat o magazie din Fălticeni, găsind 128 de pachete cu țigări de proveniență extra-comunitară, prejudiciul fiind de aproximativ 1.728 lei. Asta în condițiile în care în aceeași locație au fost descoperite țigări de contrabandă în luna mai.

Apoi, sâmbătă noaptea, polițiștii într-o acțiune comună cu reprezentanți ANAF, au depistat în trafic două mașini ce transportau contrabandă. Ambele au fost oprite în timp ce se deplasau dinspre vama Siret spre Suceava sau Siret.

Astfel, aproape de ora 22:00, pentru control a fost oprit un autoturism Taxi. Cu ocazia controlului s-a stabilit că în mașină se afla ca pasageră o femeie de 48 ani, din satul Negostina, comuna Bălcăuți.

În urma controlului efectuat în autoturism, în două sacoșe au fost găsite 2960 bucăți țigarete de contrabandă aparținând femeii de 48 de ani. Țigările în valoare de 1.776 lei au fost ridicate în vederea confiscării și continuării cercetărilor. În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

La scurt timp după aceasta, într-un alt autoturism a fost depistată contrabanda. Cu ocazia controlului în mașina unui tânăr de 27 ani, din județul Botoșani, într-o vestă au fost găsite 580 bucăți țigarete și o sacoșă cu 1.100 țigarete.

Cantitatea de 1.680 țigarete în valoare de 1.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării  și continuării cercetărilor. În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Ulterior, duminică, polițiștii, sprijiniți de o grupă SAS, au percheziționat domiciliul unei familii din Frătăuții Noi, care și-a transformat locuința într-un magazin cu țigări și alcool de contrabandă.

loading...