Peste 300 de cazuri de rujeolă s-au înregistrat în Suceava de la începutul acestui an, din care 61 de cazuri au fost raportate doar în luna iulie. În judeţ sunt în evoluţie două focare comunitare de rujeolă la Vicovu de Sus şi Capu Codrului

Peste  300 de cazuri de rujeolă s-au înregistrat în judeţul Suceava de la începutul acestui an, din care 61 de cazuri au fost raportate în luna iulie, cele mai multe îmbolnăviri fiind în zonele Vicovu de Sus, Moldoviţa, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi şi Capu Codrului.

Consilierul Bianca Bighiu din cadrul Compartimentului de Relaţii Publice al DSP Suceava a precizat pentru NewsBucovina că din luna ianuarie şi până în luna iunie, inclusiv, s-au înregistrat 240 de cazuri de rujeolă din care 101 cazuri au fost în mediul urban și 139 în mediul rural, cele mai afectate grupe de vârstă fiind 0-1 ani la care s-au înregistrat 35 de cazuri, grupa de vârstă 5-9 ani cu 50 de cazuri, grupa de vârstă 10-14 ani cu 34 de cazuri, iar la copii cu vârsta de  1 an au fost 15 cazuri de îmbolnăvire, la copii în vârstă de 2 ani-13 cazuri,la 3 ani-12 cazuri,la 4 ani-12 cazuri, în timp ce restul cazurilor de rujeolă s-au înregistrat în rândul persoanelor adulte.

Sursa citată a menţionat că în primele 3 săptămâni ale lunii iulie s-au raportat 61 de cazuri, majoritatea provenind din focarele în evoluție.

Bighiu a precizat că din cele 240 de cazuri înregistrate în perioada ianuarie-iunie 2019, 200 au fost internaţi în spital, iar 40 au fost izolaţi la domiciliu.

Cele mai multe cazuri de îmbolnăvire s-au înregistrat în zona

Vicovu de Sus, zonă în care se află în evoluţie un focar comunitar de rujeolă ce însumează 58 de cazuri, în zona Moldovița cu 23 de cazuri, în zona Câmpulung Moldovenesc cu 55 de cazuri, în zona Rădăuți cu 19 cazuri şi în localitatea Capu Codrului cu 19 cazuri, şi aici fiind în evoluţie un focar comunitar de rujeolă.

Consilierul Bianca Bighiu a subliniat că în cele două focare comunitare de rujeolă de la Vicovu de Sus şi Capu Codrului îmbolnăvirile s-au înregistrat în  rândul copiilor nevaccinaţi sau al celor incomplet vaccinaţi, părinții acestora fie au refuzat vaccinarea copiilor, fie nu s-au prezentat cu copiii la medicul de familie pentru a le fi administrat vaccinul ROR.(refuz mascat).

“Menționăm că s-au derulat 2 campanii de vacinare „door to door” (din ușă în ușă) la Vicovu de Sus, unde au fost vaccinați un număr de 54 de copii și la Capu Codrului, unde au fost vaccinați 50 de copii”, a spus Bighiu .

Ea a subliniat că autorităţile sanitare au luat măsuri specifice în cazul focarelor de rujeolă, respectiv urmărirea contacților și educația sanitară, precum şi recuperarea tuturor restanțierilor la vaccinarea ROR.

Direcţia de Sănătate Publică Suceava dispune de doze suficiente de vaccin ROR pentru imunizarea împotriva rujeolei, autorităţile sanitare atrăgând atenţia că vaccinul administrat după schema corectă  este unul sigur și conferă imunitate, scutind copiii de riscul trecerii prin boală și/sau de apariția unor complicații potențial letale.

De menţionat este că judeţul Suceava s-a aflat pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte numărul de cazuri de rujeolă nou confirmate în perioada 15-19 iulie, respectiv 51 de cazuri.

(L.B.)

loading...