DSP Suceava: Hepatita nu poate fi eliminată fără a preveni boala, fără a găsi persoanele nediagnosticate și fără conectarea acestora la îngrijire și tratament


Intră acum și în grupul de

Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei (28 iulie) este un eveniment anual, cu atenția mondială îndreptată asupra grupurilor de pacienţi şi persoanelor care trăiesc cu hepatită virală. Este o oportunitate globală de a sensibiliza şi de a induce o schimbare reală în prevenirea bolilor şi a accesului la testare şi tratament, comunică Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Suceava.

În România, Planul-cadru național pentru controlul hepatitelor virale urmărește crearea unui cadru de intervenție bazat pe dovezi pentru un răspuns cuprinzător și sistematic al sectorului de sănătate la hepatitele virale, luând în considerare contextul, nevoile și prioritățile naționale.

Campania cu tema „Eliminarea hepatitei” este coordonată metodologic de Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.

La nivel județean se vor organiza evenimente pentru a crește gradul de conștientizare a poverii uriașe reprezentată de hepatitele virale și pentru a influența schimbările reale în prevenirea bolilor și accesul la testare, tratament și îngrijire.

Scopul de eliminare a hepatitei virale nu poate fi atins fără a preveni boala, fără a găsi persoanele nediagnosticate și fără conectarea acestora la îngrijire și tratament.

  • Acum avem vaccinuri pentru hepatita B și tratament pentru hepatita C, deci există o posibilitate reală de a avea o lume fără hepatită virală. Publicarea de articole și postarea de materiale informative pe site-ul DSP;
  • Promovarea materialelor campaniei (postere, pliante și infografic) în cadrul rețelelor de socializare;
  • Transmiterea în format electronic a materialelor informative furnizorilor de servicii medicale din județ, grupurilor țintă și partenerilor campaniei;
  • Organizarea unei mese rotunde cu tema hepatitele virale și eliminarea acestora, la care vor participa asistenții medicali comunitari și mediatorii sanitari;
  • Punerea la dispoziţie de materiale IEC asistenților medicali comunitari și antrenarea acestora în desfășurarea acțiunilor de informare – conștientizare in comunitătile deservite;
  • Distribuirea de materiale informative în locuri publice (centre comerciale, mijloace de transport în comun și stații, piețe) prin asistenții medicali comunitari.

Hepatita la nivel global

În 2016, 194 de guverne au adoptat Strategia globală a OMS (Organizația Mondială a Sănătății)  privind hepatita virală, care include obiectivul de a elimina hepatita B și C până în 2030, dar numai câteva țări sunt pe cale de a îndeplini aceste obiective.

Din cele 325 de milioane de oameni care trăiesc cu hepatită virală la nivel global, mai mult de 290 de milioane (9 din 10!) trăiesc cu hepatita B sau C, fără să știe. Fără o îmbunătățire masivă în diagnostic, ratele de tratament vor scădea, ratele de infectare vor crește și vom pierde posibilitatea de a elimina hepatita virală până în 2030.

Deoarece scopul de eliminare a hepatitei virale nu poate fi atins fără a preveni boala și a găsi persoanele nediagnosticate și fără conectarea acestora la îngrijire si tratament, campania de sensibilizare care continuă și în anul 2019, își propune să educe, să influențeze politicile naționale de testare și să încurajeze oamenii să se testeze și/sau să devină susținători în încercarea de a găsi cazurile nediagnosticate. 

Potrivit sursei citate, cazuri de hepatită virală A au fost raportate în toate județele României exceptând județele: Arad, Brăila și Tulcea, fiind înregistrată o incidența maximă în județul Sibiu (65,5%000) și o incidenţă minimă în județele Prahova, respectiv Neamț, Maramureș (0,7%000).

Totodată, în anul 2017 a intrat în sistemul național de supraveghere pentru hepatitele virale tip B și C un număr de 238 cazuri, cu 28% mai puține față de anul precedent (329). În anul 2018 au intrat în sistemul național de supraveghere pentru hepatitele virale tip B și C un număr de 241 cazuri, cu 3 mai multe față de anul precedent (238).


Intră acum și în grupul de