Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” organizează o excursie în România pentru elevi și profesori români din nordul Bucovinei

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, va derula proiectul „Excursie tematică pentru elevii și profesorii români din regiunea Cernăuți” la Brașov, Sinaia, Bușteni și Bran, în perioada 26-28 iulie 2019. Proiectul se desfășoară cu sprijinul Centrului Bucovinean Independent de Cercetări Actuale din Ucraina.

În cadrul excursiei tematice care se va desfășura pe parcursul a trei zile, cei 40 de copii și însoțitori din regiunea Cernăuți, vor avea oportunitatea să viziteze obiective relevante din punct de vedere cultural-istoric, cât și spiritual: Castelul Peleș, Castelul Bran,iar în Brașov vor vedea Biserica Neagră, Piața Sfatului, Strada Sforii, Muntele Tâmpa, Cetatea Brașovului, Turnul Alb, Turnul Negru, Bastioanele Țesătorilor și Graft.

Elevii români din regiunea Cerneuți

Acțiunea își propune creșterea gradului de informare cu privire la valorile istorice, culturale și spirituale româneşti în rândul etnicilor români din regiune, promovarea identității culturale, etnice, lingvistice și spirituale românești, dar și creșterea numărului de promotori ai valorilor naționale și ai culturii românești în regiunea Cernăuți.

Proiectul se desfășoară cu aprobarea  Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

loading...