Două autoutilitare cu surplus de material lemnos, descoperite în comuna Frumosu. Șoferii au fost amendați


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni din nou au depistat în trafic transportatori de material lemnos, cantitatea încărcăturii cărora diferă de cea din acte.

Astfel, joi, două astfel de cazuri au fost descoperite, la interval de câteva ore, în comuna suceveană Frumosul.

Imagine ilustrativă

În jurul orei 11:00, polițiștii au oprit un ansamblu auto condus de un bărbat de 32 de ani din comuna Mănăstirea Humorului. Acesta transporta lemn de foc, esența foioase, specia fag.

Ansamblul auto a fost condus la sediul Depozitului de bușteni Dragoșa, unde, în urma inventarierii, a rezultat un plus de 2,68 mc material lemnos.

Prin urmare, polițiștii l-au sancționat contravențional pe bărbat cu 3000 lei și au dispus confiscarea materialului lemnos în valoare de 428,60 lei.

Al doilea caz a avut loc în jurul orei 18:00. Polițiștii au oprit pentru control o altă autoutilitară, condusă de data aceasta de un tânăr de 23 de ani din orașul Frasin. Tânărul de asemenea transporta material lemnos, însă fiind angajat al unei societăți comerciale de profil.

Astfel, după control s-a constatat faptul că în camion era încărcată cantitatea de 21,89 mc, pe când în aviz fiind menționată cantitatea de 20,49 mc. De asemenea, în remorcă a fost depistată cantitatea de 31,30 mc, dar în aviz figura 30,58 mc. Prin urmare, s-a constatat un surplus de 2,12 mc. lemn rotund molid.

Cantitatea de lemn identificată în plus, în valoare de 400 lei, a fost ridicată și predată în custodia șefului de depozit Dragoșa, iar contravenientul au fost sancționat.


Intră acum și în grupul de