Păscutul unei vaci pe un drum public – motiv de bătaie într-un sat din județul Suceava


Intră acum și în grupul de

Doi bărbați din satul Pocoleni, comuna Rădășeni s-au luat la ceartă în urma unui conflict spontan cauzat de locul în care păștea vaca unuia dintre bărbați.

Astfel, marți seara, un bărbat de 65 de ani se afla în fața locuinței sale din sat, pentru a adăpa animalele ce pășteau în drum. La scurt timp, de acesta s-a apropiat un vecin de 57 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, și a început să strige la el, reproșându-i acestuia că a lăsat vaca să pască pe „drumul lui”, drumul în cauză fiind un drum public, destinat circulației rutiere.

Bărbatul a încercat să se retragă în curtea s-a, însă agresorul l-a urmat, a pătruns fără drept pe teritoriul curții vecine și l-a lovit pe bărbat.

Acesta a sesizat poliția, iar în cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violarea de domiciliu” și ,,lovirea sau alte violențe” care va fi soluționat procedural de P.P. Rădășeni.


Intră acum și în grupul de