Un tânăr din Vatra Moldoviței a fost introdus în arest pentru că a condus băut și fără permis un autoturism furat de la un localnic plecat din țară. Tânărul a încercat să scape de urmărirea polițiștilor și a ajuns cu mașina într-un gard


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 20 de ani din Vatra Moldoviței a fost introdus, miercuri seara în arestul IPJ Suceava pentru că a condus băut și fără permis.

Potrivit Poliției Județene Suceava, miercuri, în jurul orei 16.45, în e acționa pe raza comunei Vatra Moldoviței, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care avea un mers sinuos, însă cel aflat la volan nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție în funcțiune, ocazie cu care, pe DC Vâlcanu, vehiculul a intrat pe contrasens și a lovit stâlpul porții unui imobil.

Polițiștii au constatat că la volan era un localnic în vârstă de 20 de ani care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul ce aparține unui localnic plecat din țară a fost sustras din curtea locuinței acestuia.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „furt calificat în scop de folosință”, tânărul de 20 de ani fiind reținut de polițiști pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc pentru stabilirea unor măsuri preventive.


Intră acum și în grupul de