Polițiștii suceveni au luat la control stațiile CFR din județ. Sfaturile Poliției Județene Suceava pentru a păstra siguranța publică în gări


Intră acum și în grupul de

Polițiști din cadrul structurilor de transporturi, rutieră și ordine publică au acționat în gările din județul Suceava, pentru prevenirea și sancționarea faptelor ilegale.

Activitățile desfășurate de polițiștii suceveni au făcut parte din acțiunea „Clean Stations”, desfășurată la rândul său la nivel național, în peste 300 de gări din țară.

Evenimentul a avut loc miercuri, 18 septembrie, în intervalul orar 06:00-10:00.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, s-a acționat pentru depistarea călătorilor frauduloși, prevenirea furturilor, depistarea persoanelor fără adăpost, prevenirea actelor de cerșetorie și comerț ambulant, precum și descurajarea oricăror fapte ilegale.

Astfel, polițiștii au efectuat verificări în patru stații CFR, fiind legitimate 34 de persoane și  controlate patru bagaje. Totodată, au fost controlate patru autovehicule, polițiștii aplicând în total 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.020 lei.

„Polițiștii vor acţiona în continuare pentru apărarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracțiunilor, precum şi pentru adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranță publică”, arată comunicatul IPJ Suceava.

Totuși, continua sursa citată, siguranța călătorilor și bunurilor acestora este posibilă și datorită ajutorului călătorilor.

În acest sens, IPJ Suceava recomandă următoarele:

  • nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp;
  • nu consumați băuturi alcoolice, sucuri, cafea de la persoane necunoscute;
  • nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele persoanelor necunoscute;
  • la urcarea şi coborârea din tren supravegheaţi atent bagajele şi buzunarele;
  • nu purtaţi ostentativ bijuterii sau alte obiecte de mare valoare;
  • la plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o deţineţi asupra dumneavoastră;
  • nu apelaţi la servicii neautorizate de transport bagaje sau persoane, chiar dacă acestea vi se par mai ieftine;
  • evitaţi ”prieteniile” ocazionale şi nu vă lăudaţi cu bunurile sau valorile pe care le aveţi asupra dumneavoastră ori cu achiziţiile personale în dialogurile cu ceilalţi călători;
  • cereţi să vi se prezinte şi verificaţi cu atenţie legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale; reţineţi numele acestora şi instituția din care fac parte.

Intră acum și în grupul de