Penurie de medici în județ


Intră acum și în grupul de

Sistemul medical sucevean suferă acut de lipsă de medici. Direcţia de Sănătate Publică Suceava scoate la concurs o nouă tranșă de posturi de medici specialişti şi de medicină generală, având în vedere că la concursul organizat în luna martie s-au prezentat doar 2 medici pe 28 de posturi pentru specialişti şi 4 de medicină generală.

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, bioinginer medical Adrian Popescu, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă că, județul Suceava se confruntă cu un deficit de medici în mai toate spitalele din teritoriu, specialităţile cu lipsă acută fiind anestezie- terapie intensivă (ATI)- un caz deosebit existând la Vatra Dornei, unde anestezistul a ieşit la pensie, dar lucrează în continuare din propria-i bunăvoinţă, medicină de urgenţă, neonatologie, diabet.

Potrivit acestuia, noul concurs se va desfăşura pe 29 iunie, în total, cu tot cu posturile rămase de la primul concurs fiind 36 de posturi de medici specialişti, unul de medic dentist la cabinetul de la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, şi 8 posturi de medici generalişti şi de familie.

La Spitalul Judeţean Suceava mai sunt vacante 3 posturi de urgentişti pentru Unitatea de primire a Urgențelor, câte unul pentru chirurgie vasculară, oftalmologie şi pediatrie.

Câte trei posturi au fost scoase pentru spitalele din Câmpulung şi Rădăuţi, la ATI, Urgenţă, neonatologie, la primul, respectiv neonatologie, medicina de familie şi radiologie, la al doilea. Adrian Popescu a mai precizat că, pentru a atrage medicii să vină să lucreze în judeţul Suceava, “ar trebui ca şi autorităţile locale să se implice prin acordarea unor facilităţi” cum ar fi locuinţe prin ANL, primă de instalare. Acesta a mai spus că managerii spitalelor din Câmpulung şi Vatra Dornei au promis deja că se vor implica să ofere facilităţi medicilor care vor opta pentru acele spitale.


Intră acum și în grupul de