La CSEI Sf. Andrei din Gura Humorului a avut loc Festivalul toamnei, emblema școlii humorene


Intră acum și în grupul de

Sărbătoarea toamnei, culori galben – aurii, carnavalul fructelor, al frunzelor, dovleci sculptați, costume ingenioase, cântece și voie bună  – poveste de toamnă, așa s-ar descrie ziua de 25 Octombrie la C.S.E.I. Sf. Andrei, Gura Humorului.

Festivalul toamnei este o emblemă a școlii noastre, care se bucură de titlul de ECO – Școală și în acest an a găzduit o frumoasă paradă de rochii, atât de zi cât și de seară, toate confecționate din materiale reciclabile. D-nele profesoare de croitorie, Novac Brândușa, Horga Emilia și Buburuzan Casandra, ajutate de eleve în an terminal, secțiunea croitorie, au reușit să realizeze adevărate creații, modele unice, care au fost apreciate de juriul prezent cu locul I.

Tot în cadrul evenimentului dedicat toamnei, s-au confecționat obiecte artizanale din fructe, legume și s-a prezentat bogăția toamnei, roadele delicioase ale acestui minunat anotimp.

Pentru a se realiza un decor festiv, copii au realizat picturi cu tematica toamna, au colorat frunze, au sculptat dovleci și au fost încântați sa descopere cât de importante sunt fructele și legumele pentru noi, cât de mult ajută acestea pentru a avea o alimentație sănătoasă.

Acest eveniment dedicat toamnei, are loc în fiecare an la noi la școală și mereu se bucură de un real succes. Elevii se veselesc prin dans, cântece, costume realizate de ei, care mai de care mai ingenioase și învață cât de multe bogății ne oferă natura și de ce trebuie să protejăm cât mai mult mediul înconjurător.

Momente artistice prezente au fost: piesa de teatru „Frizerul Rapidist”, Puiu Călinescu, interpretată de doi elevi ai școlii din clasa a XII-a, prof. Coordonator Livia Hojbotă și un dans modern, prof. coordonator Hritcu Manuela.

Invitați speciali, care ne-au bucurat cu cântece de joc si voie bună, au fost Gamaneata Denisa, elevă în clasa a XII-a la Liceul Alexandru Cel Bun, Gura Humorului și fost elev al școlii noastre, Marian Dafin. 

Mulțumim pentru sprijinul acordat d-nului director Ciocoiu Mihail și tuturor cadrelor didactice implicate, prof. Simeria Maria, prof. Culidiuc Militina, prof. Flutur Elena, prof. Luca Lacrimioara, prof. Baciu Elena, prof. Huțanu Lucia, prof. Mireuță Dorina, prof. Bejinariu Andreea, prof. Stoleru Andreea, prof. Buliga Cîrstean Elena, prof. Tofan Simona, Prof. Istrate Isabella, prof. Sabin Rybanna,, prof. Lili Cucu, prof. Vacaru Claudia, prof. Paduret Lucica, prof. Tebrean Lucica, prof. Muresan Florin,  prof. Ancuta Piticaru, prof. Dulgheru Calina, prof. Maria Solcan.

Coordonator proiect Educativ „Carnavalul Toamnei”: Prof. Lenuta Ruscan

Coordonatori proiect Eco –  Scoala: Iordache Ancuta, Livia Hojbota.


Intră acum și în grupul de