Nici un post de chimie la titularizare

La examenul de titularizare din acest an candidaţii au la dispoziţie 355 de posturi titulare vacantate în judeţ. Vestea cea mai proastă este pentru profesorii de chimie care în acest an nu au nici măcar un post titularizabil. Adjunctul IŞJ Suceava, Virginel Iordache a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă că 183 de posturi titularizabile au fost repartizate centrului de examen de la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava unde vor susţine examenul profesorii de educaţie fizică, matematică, fizică, chimie, istorie, geografie, discipline tehnice, învăţământ special, religie ortodoxă, religie penticostală, logopedie şi filozofie, 172 fiind la centrul de la Colegiul Tehnic “Al. I. Cuza”, unde vor participa învăţătorii, educatorii, profesorii de limba română şi limbi moderne.

Posturile titularizabile sunt valabile timp de cel puţin 4 ani. În judeţ mai sunt vacante încă 651 de posturi netitularizabile, adică cu o valabilitate mai mică de 4 ani, 373 fiind repartizate la „Petru Muşat”, iar 278 la celălalt centru de examen.

Pentru a obţine un post titular, candidatul trebuie să obţină minim 7 la concurs, ceilalţi candidaţi cu note sub 7 urmând să participe la celelalte etape, de suplinire, detaşare.

Virginel Iordache a mai informat că cele mai multe posturi vacante sunt la educaţie fizică şi sport, unde s-au scos 52 posturi titularizabile şi 71 netitularizabile, la educatoare 50 titularizabile, respectiv 73, şi la învăţători, unde sunt 38 posturi titularizabile şi 79 netitularizabile.

Înscrierile pentru concursul de titualarizabile din 15 iulie se desfăşoară în perioada 8-19 iunie, direct la cele două centre de concurs. „După 19 iunie nu se mai primeşte niciun dosar”, a anunţat Virginel Iordache.

Reamintim că la centrul de la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” sunt arondate Colegiul Tehnic “Samuil Isopescul”, Colegiul „Mihai Eminescu , iar” la cel de la Colegiul “Al. I. Cuza” – şcolile generale nr. 10 şi 11 din Burdujeni.
Virginel Iordache a mai spus că toate posturile sunt afişate la avizierul din curtea IŞJ, la cele din centre le de examen şi pe site-ul IŞJ Suceava.
„Dorim o totală transparenţă pentru a oferi egalitate de şanse tuturor” a mai ţinut să precizeze adjunctul IŞJ Suceava.