Cadrele didactice sucevene au început să-şi depună dosarele de înscriere la concursul de titularizare


Intră acum și în grupul de

Adjunctul IŞJ Suceava, Virginel Iordache, a ţinut să precizeze marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, referitor la examenul de titularizare, că nici un dosar de înscriere nu va mai fi preluat după 19 iunie, ora 15:00. „Nici un dosar nu va mai fi primit. Nu se prelungeşte înscrierea pentru nimeni. Nu dorim să existe discuţii”, a declarat Virginel Iordache. Acesta a precizat că în perioada 29 iunie – 3 iulie are loc validarea la centrul de concurs a opţiunilor pentru care candidează cadrul didactic.
În perioada 10 – 13 iulie vor susţine proba cei care concurează pentru posturi vacante la cluburi şcolare sportive, cluburile copiilor, liceul de artă.

Virginel Iordache a menţionat că până acum, la centrul I de la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava s-au depus 465 de dosare, dintre care cele mai multe, în număr de 46 la educaţie fizică. „Concurenţă mare se aşteaptă şi la geografie”, a afirmat adjunctul IŞJ Suceava.

Cât priveşte centrul II, organizat la Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, Virginel Iordache a precizat că s-au depus 205 dosare, cele mai multe fiind la învăţători, limba română şi educatori.

Anul acesta, în judeţul Suceava sunt 355 posturi titularizabile şi 651 netitularizabile.


Intră acum și în grupul de