Peste 8.000 de locuri în liceele sucevene pentru absolvenţii de clasa a VIII-a

Au început înscrierile la licee. Până pe data de 25 iunie, absolvenţii claselor a VIII-a pot depune fişele pentru înscriere la liceu. Trecerea la acest nivel se face fără examen, pe baza mediei de admitere, formată din media generală de la tezele cu subiect unic şi media generală de absolvire a claselor V-VIII, ambele având o pondere de 50%.
Excepţie fac liceele sau clasele unde sunt necesare probe de aptitudini, cele bilingve şi cele cu predare în limba minorităţilor naţionale.

Prima repartizare computerizată va avea loc pe 3 iulie, iar a doua sesiune de repartizări a fost programată pe 13 iulie.Planul de şcolarizare sucevean pentru noul an şcolar, în învăţământul liceal de zi cuprinde 8.344 locuri din care 532 locuri sunt pentru filiera vocaţional sau bilingv ce necesită probe de aptitudini.

Cele mai multe locuri, în număr de 476 sunt la Colegiul Agricol Fălticeni, urmat de Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret cu 420, Colegiile „Petru Muşat” Suceava, „Samuil Isopescu” Suceava, „Mihai Băcescu” Fălticeni, „Alexandru cel Bun” Gura Humorului cu câte 392 de locuri. Câte 364 de locuri sunt puse la dispoziţia absolvenţilor de clasa a VIII-a de Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, Colegiul tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava.

Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava are pentru admitere 140 locuri, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava- 224 locuri, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava-168 locuri, Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava-252 locuri, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava- 140 locuri, Liceul cu program Sportiv Suceava- 168 locuri, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava- 28 locuri, Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc- 168 locuri, Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc- 252 locuri, Grupul Şcolar nr.1 Câmpulung Moldovenesc- 224 locuri, Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni- 224 locuri, Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi- 140 locuri, Colegiul tehnic Rădăuţi- 336 locuri, Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuţi- 308 locuri, Liceul teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei- 252 locuri.

În ceea ce privesc grupurile şcolare din judeţ, „Tomşa Vodă” Solca îşi propune să şcolarizeze la clasa a IX-a după admitere, 140 de elevi, „Vasile Deac” Vatra Dornei-112 elevi, „Nicolai Nanu” Broşteni- 56 locuri, Grupul Şcolar Cajvana- 196 elevi, „Oltea Doamna” Dolhasca-112 elevi, Grupul Şcolar Agricol Dorna Candrenilor- 140 elevi, Grupul Şcolar Dumbrăveni- 140 elevi, Grupul Şcolar Iacobeni- 84 elevi, „Iorgu V. Litanul” Liteni- 112 elevi, „Vasile Cocea” Moldoviţa- 84 elevi, „Nicanor Moroşan” Pârteştii de Jos- 84 elevi, „Ion Nistor” Vicovu de Sus- 308 elevi.

Şcoala de Arte şi Meserii Marginea are 112 locuri iar Şcoala de Arte şi Meserii „Nicolae Labiş” Mălini are pentru clasa a IX-a 84 de locuri.