O femeie a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în municipiul Suceava. Șoferul vinovat nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism

Două autoturisme au intrat în coliziune, miercuri dimineață, în intersecția str. Oituz cu str. Universității din municipiul Suceava.

Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe str. Oituz din municipiul Suceava, ajuns în intersecția cu str. Universității, un bărbat de 32 de ani din comuna Poieni Solca, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un localnic de 69 de ani, intrând în coliziune cu acesta.

Imagine ilustrativă

În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a femeii de 40 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani, care a fost transportată la spital de o rudă pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au completat inițial formularul de constatare amiabilă de accident rutier, după care, s-au prezentat la sediul poliției unde, au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

loading...