DSP cere precauţie sucevenilor ce merg în concedii în zone cu gripă porcină confirmată

Faptul că în această perioadă sucevenii pleacă în concedii, având ca destinaţii posibile zone în care cazurile de gripă porcină au fost confirmate şi există riscul de a intra în contact cu persoane infectate, a determinat Direcţia de Sănătate Publică Suceava să ceară sucevenilor să fie precauţi.

„Fiind perioada concediilor mulţi vor călători în zone cu risc, endemice. DSP le recomandă să trateze cu seriozitate problema şi să informeze imediat medicul de familie când apar simptome. Până în prezent, în România s-au înregistrat 44 cazuri de infectare cu virusul gripal A/H1N1, aşa numita gripă de origine porcină. De la apariţia ei, Ministerul Sănătăţii a dispus ca toate persoanele care călătoresc în străinătate să respecte măsurile preventive, fiind important ca persoanele care au călătorit în zone endemice şi care prezintă simptome specifice noii gripe să se prezinte imediat la medic”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu.

Simptomele gripei porcine sunt tuse seacă, secreţii nazale apoase şi febră peste 38 grade Celsius. Pentru prevenţie, se recomandă evitarea contactului cu persoane bolnave, acoperirea gurii şi a nasului în caz de tuse şi strănut, spălarea mâinilor mâinile des, cu apă şi săpun.

În judeţul Suceava, Direcţia de Sănătate Publică Suceava monitorizează starea de sănătate a cinci sucevence ce au venit din Anglia cu avionul, în zile diferite, dar care au stat în apropierea unor persoane a căror infestare cu virusul AH1N1 a fost confirmată.