Trei echipaje și echipamente speciale de măsurare a noxelor dislocate la Fălticeni în urma unei alerte privind un miros toxic într-un apartament dintr-un bloc. La final s-a constatat că mirosul venea de la canalizare




Trei echipaje de la Detașamentele de Pompieri Militari din Suceava și Fălticeni au verificat, luni, o sesizare a unei femei din Fălticeni care a reclamat că în locuința sa se simte un miros toxic.

Astfel, o femeie de 41 ani, din Fălticeni, a sesizat prin 112 faptul că în locuinţa sa se simte un miros toxic.

 La faţa locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Militari Suceava şi Fălticeni, care în urma măsurătorilor efectuate cu aparatura specială CBNR (chimic, bacteriologic, nuclear, radiologic), au constatat faptul că în aerul de pe scara blocului şi în apartamentul apelantei nu erau substanţe toxice.

 Echipajele prezente au apreciat că este posibil ca mirosul resimţit de apelantă să provină de la canalizarea blocului, reclamanta fiind îndrumată să ia legătura cu preşedintele asociaţiei de proprietari, în vederea remedierii unor eventuale defecţiuni la sistemul de canalizare.

În acest caz nu s-a impus evacuarea de urgență a locatarilor blocului.

loading...