Incendii în localitățile sucevene Capu Câmpului și Roșcani. Nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt serioase


Intră acum și în grupul de

În data de 7 ianuarie, pompierii militari suceveni au intervenit pentru a lichida trei incendii izbucnite pe raza județului.

Unul din ele a avut loc în municipiul Suceava, iar celelalte două în localitățile Capu Câmpului și Roșcani.

Astfel, potrivit Purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Slt. Alin Găleată, incendiul din Capu Câmpului a fost anunțat la ora 19:50. Prin urmare, la fața locului au intervenit cu două autospeciale și o ambulanță SMURD Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului.

La sosirea echipajelor, ardea în interiorul camerei centralei și acoperișul acesteia, cu pericol de propagare la casa de locuit, corp comun cu clădirea afectată de foc, și la anexele gospodărești.

Incendiul a fost lichidat la ora 23:23. A ars acoperișul camerei centralei pe aproximativ 20 mp. Au mai ars interiorul camerei centralei și o baie, pe aceeași suprafață. S-au degradat pereții casei de locuit, aparatură electronică și electrocasnică, instalația sanitară, tavanele camerelor de locuit și obiecte de mobilier.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

Sursa menționează că nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit și anexele gospodărești.

Incendiul din Roșcani a fost anunțat la ora 23:48. Pentru a-l lichida a fost nevoi de intervenția, cu trei autospeciale și o ambulanță B2, Militarilor Detașamentelor de Pompieri Fălticeni și Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Liteni.

Sursa citată arată că la sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la o locuință învecinată. Din primele informații, exista suspiciunea că în interior ar putea fi surprinsă o persoană. Din fericire, informațiile nu s-au confirmat, iar pompierii care au pătruns în casă au evacuat o butelie care era în pericol să explodeze, precum și bunuri materiale.

Incendiul a fost lichidat la ora 1:35, dar până atunci a ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 mp și s-au degradat pereții portanți.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

De data aceasta din nou nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei, precum și locuința învecinată.


Intră acum și în grupul de