Un căruțaș a murit în urma unui accident rutier la Baia. Atelajul hipo era nesemnalizat corespunzător pentru timp de noapte


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 67 de ani a murit după ce căruța acestuia a fost acroșată de un autoturism.

Accidentul a avut loc joi, în jurul orei 19:20, pe DJ 209H, pe raza loc. Baia. Atelajul hipo condus de bărbatul decedat a fost acroșat din spate de un autoturism marca Mercedes, care se deplasa în aceeași direcție de mers.

Merită să menționăm faptul că atelajul hipo era nesemnalizat corespunzător.

În urma impactului, căruțașul a suferit leziuni grave, fiind proiectat în afara părții carosabile. La fața locului s-a deplasat o ambulanță, ocazie cu care s-au încercat manevre de resuscitare, timp de 40 de minute, însă fără rezultat, echipajul medical constatând decesul bărbatului.

Conducătorul auto, un bărbat de 33 de ani din Fălticeni, a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ.   

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de ”ucidere din culpă”.


Intră acum și în grupul de