DSP aşteaptă rezultatele concursului de ocupare a unor posturi de medici în judeţ


Intră acum și în grupul de

Direcţia de Sănătate Publică Suceava aşteaptă rezultatele de ocupare a unor posturi de medici de specialitate în judeţ, în urma concursului ce a avut loc pe 29 iunie. Concursul a fost organizat de Ministerul Sănătăţii, iar lucrările sunt corectate în clinici universitare de specialitate.

Pentru testare s-au înscris 14 medici de diverse specializări, ceea ce înseamnă mai mult decât dublu faţă de concursul organizat în martie, când s-au înscris doar 6 medici. Un candidat specialist în medicină generală s-a înscris pentru un post la Ambulanţă, câte un medic specialist pentru secţiile anestezie terapie intensivă (ATI), chirurgie pediatrică, chirurgie vasculară şi oftalmologie pentru posturile vacante de la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, doi medici specialişti pentru Secţia Pediatrie Suceava, un medic de familie pentru Rădăuţi, 4 candidaţi pentru cabinetul de stomatologie care funcţionează la Unitatea de Primire a Urgenţelor Suceava şi unde este vacant un singur post şi doi medici de medicina familiei pentru 8 posturi libere în judeţ.

Reamintim că Direcţia de Sănătate Publică Suceava a scos la concursul de la sfârşitul lunii iunie un număr de 36 de posturi de medic specialist, unul de medic dentist la cabinetul de la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava şi 8 posturi de medic generalist şi de familie. Şase dintre posturi sunt la Spitalul Judeţean Suceava: 3 de urgentişti pentru UPU (pentru care nu s-a înscris nimeni), câte unul pentru chirurgie vasculară, oftalmologie şi pediatrie. Câte trei posturi au fost scoase la concurs pentru spitalele din Câmpulung şi Rădăuţi, la ATI, urgenţă, neonatologie, la primul, neonatologie, medicina de familie şi radiologie, la al doilea.

Potrivit DSP, judeţul Suceava se confruntă cu un deficit de medici în mai toate spitalele din judeţ, specialităţile descoperite fiind anestezie terapie intensivă (unul dintre spitalele cu probleme fiind cel de la Vatra Dornei, unde anestezistul a ieşit la pensie), medicină de urgenţă, neonatologie, diabet.
Rezultatele concursului vor fi publice pe data 5 august.

Şi în ceea ce privesc medicii de familie din mediul rural, mai sunt comune ce nu au medici. Potrivit DSP Suceava în momentul de faţă, fără medici de familie mai sunt comunele Crucea, Ulma şi Cârlibaba. Aici, pacienţii sunt înscrişi la medici de familie din zone învecinate.

Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii are aproape 300 de posturi, din care jumătate sunt neocupate, astfel că, după o reducere cu 20% a funcţiilor din cadrul instituţiei, potrivit cererii Guvernului, se vor organiza concursuri pentru ocuparea locurilor libere, spun reprezentanţii ministerului. „Din totalul de posturi, chiar dacă sunt libere, vom decide, după toate discuţiile cu reprezentanţii Guvernului, la care vom renunţa, pentru a avea o reducere cu 20%. Ulterior, vom organiza concursuri pentru a ocupa toate posturile din minister”, au explicat oficialii Ministerului Sănătăţii.

În privinţa reducerii personalului în instituţiile subordonate Ministerului Sănătăţii, oficialii de la Sănătate susţin că vor lua o decizie săptămâna următoare, după ce se vor finaliza toate discuţiile cu reprezentanţii Guvernului.


Intră acum și în grupul de