Bărbat din Moara, reținut pentru că a condus băut și a provocat un accident rutier în Suceava. Alte două persoane au ajuns în arest din cauza că au condus sub influența băuturilor alcoolice


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 45 de ani, din comuna Moara, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a comis, luni, un accident rutier în municipiul Suceava.

Mai exact, în jurul orei 12:30, bărbatul a condus o mașină din direcția Moara spre Metro Suceava, dar în fața la Galeria Mall, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune laterală cu autoturismul, condus de un bărbat de 44 de ani, care circula pe b-dul Sofia Vicoveanca și era oprit pentru a acorda prioritate autoturismului mai sus menționat.

La fața locului au fost identificați cei doi conducători auto, care au fost testați cu aparatul etilotest. Astfel, în cazul șoferului vinovat de accident rezultatul a fost de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celuilalt – negativ.

În baza ordonanței de reţinere, bărbatul de 45 de ani a fost reținut 24 ore şi a fost introdus în CRAP al IPJ Suceava. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influența alcoolului”.

Tot luni, în arest au mai ajuns alți doi bărbați.

Este vorba despre un bărbat de 40 de ani, din mun. Câmpulung Moldovenesc, cercetat penal pentru conducerea sub influința băuturilor alcoolice. Acesta a fost prins în trafic, în data de 22 februarie, având o alcoolemie de 1.44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celălat reținut este un bărbat de 41 de ani din orașulCajvana. În urma probatoriului administrat în dosarul penal privind infracţiunile de „conducere fără permis” şi „conducere sub influența alcoolului”, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de acesta. Prin urmare, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind de asemenea introdus în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Suceava.


Intră acum și în grupul de