Intră acum și în grupul de
La cea de a opta ediție a Proiectului-concurs „Povestea Mărțișorului” au participat în acest an aproape 800 de elevi din 27 de județe ale țării.
Potrivit lui Toader Rusu, profesor învățământ primar la Școala Gimnazială Stroiești, ediția din acest an a fost o ediție de colecție, o ediție de lux, un motiv de sărbătoare pentru Școala Gimnazială Stroiești, pentru organizatori și participanți, dar și pentru susținătorul acestei activități – Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, la sediul căruia a înflorit, într-o explozie de culoare, Expoziția de mărțișoare.
„Numărul 8, cifra 8, simbolul infinitului are tot atâtea valențe matematice, astrologice, astronomice, religioase, filosofice, istorice, numerologice sau biologice, plăsmuind un minunat șirag octomer: timpul închis într-o clepsidră, spațiul întreg surprins fugar de o spirală, viața însăși trasă pe o roată, conexiunea divinului cu umanul sau încleștarea catenelor de ADN pe axis-ul existențial”, arată sursa citată.
Potrivit profesorului Toader Rusu, opt este un avatar al lunii martie, lună considerată în vechime prima a anului, iar în modernitate, această lună plină de fecunditate a fost închinată femeii, iar ziua dăruită tuturor femeilor este 8 Martie.
„Poporul român a avut o legătură veche, previzibilă în modernitate și post-modernitate, cu luna martie. Încă din cele mai vechi timpuri s-au oferit femeilor și copiilor amulete prețioase, realizate manual, legate cu un șnur bicolor (inițial alb și negru) cu scopul de a-i proteja și de a fi sănătoși. Așadar, Povestea Mărțișorului este bimilenară, originea mărțișorului asimilându-se cu însăși originea poporului nostru. Lumea secularizată în care trăim, transformarea comercială pe care o suferă fiecare tradiție, ne-au convins că mărțișorul, acest bun patrimonial inclus recent în eritajul imaterial UNESCO, trebuie să fie motiv de bucurie pentru elevii școlii noastre și de ce nu, pentru elevii din întregul spațiu balcanic”, a menționat profesorul.
El a subliniat că eforturile echipei de proiect au fost luate în considerare an de an, iar proiectul-concurs a trecut prin toate fazele, figurând în acest moment în CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR EDUCATIVE INTERJUDEȚENE, la poziția 1527 Concurs de arte vizuale (Anexă OMEC, nr. 5597/2019) și poziția 4 – Concurs de arte vizuale (Lista ISJ Suceava, nr. 1504/2020).
„Ne-am bucurat la fiecare ediție de sprijinul doamnei inspector Tatiana Vîntur, departamentul de educație permanentă, cea care a facilitat creșterea în prestigiu a proiectului și organizarea expoziției în cadrul ISJ Suceava, oferind mentorat echipei coordonatoare pentru îmbunătățirea întregului program”, a adăugat Toader Rusu.
El a precizat că secțiunile de participare la concurs au fost, mărțișoare, cu tehnică la alegere, așezate pe suport și felicitări cu tehnică la alegere.
La această ediţie au participat 791 de elevi, coordonaţi de 436 de cadre didactice, din 27 judeţe ale ţării.
În perioada următoare va urma etapa de jurizare a lucrărilor, anunțarea câștigătorilor și transmiterea diplomelor.
Intră acum și în grupul de