Doi elevi suceveni s-au procopsit cu gripă nouă într-o excursie prin Europa


Intră acum și în grupul de

În timp ce se aflau într-o excursie în străinătate, doi elevi ai unui colegiu sucevean au contactat virusul noii gripe. La întoarcerea în ţară cei doi băieţi, în vârstă de 15 şi respectiv 16 ani, au fost internaţi în spital, dar după spusele medicilor, starea lor de sănătate este bună. Potrivit directorului coordonator adjunct cu probleme de sănătate publică şi programe, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Marinela Grădinaru, focarul a fost semnalat la începutul lunii august, de părinţii unuia dintre copiii plecaţi în excursie cu şcoala, prin Europa.

Aceasta a precizat că grupul format din 10-12 elevi suceveni, cu vârste de 15-16 ani, însoţiţi de un cadru didactic, au făcut o excursie prin mai multe ţări, ultima fiind Anglia, unde unul dintre copii a început să aibă febră. Când grupul a ajuns în Franţa, minorul s-a prezentat la un medic care i-a prescris Tamiflu, medicament folosit şi în cazul acestei forme de gripă.

„Copilului i s-a prescris o reţetă, însă fără a i se face şi analize. Ajuns în ţară şi având mama cadru medical, băiatul a fost dus imediat la un spital din Iaşi, unde a fost internat. Probele au confirmat că este vorba de gripă porcină, în formă uşoară”, a ţinut să precizeze Mihaela Grădinaru.

În urma anchetei epidemiologice declanşate de DSP, a fost depistat un al doilea copil cu simptome de gripă porcină, boala fiind confirmată ulterior de Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Şi acesta a fost internat, la Iaşi, evoluţia stării lui de sănătate fiind bună.

Mirela Grădinaru a mai adăugat că, deşi profesoara care a însoţit elevii prezenta la rândul ei simptome de gripă, probele recoltate au infirmat existenţa virusului AH1N1.

Atât contacţii cât şi cei afectaţi au fost sub supravegherea DSP timp de o săptămână de la declanşarea anchetei epidemiologice şi au fost anunţaţi şi medicii de familie.

Până în prezent, şase persoane din judeţul Suceava au fost diagnosticate cu gripă porcină.


Intră acum și în grupul de