Societatea civilă suceveană a pierdut pe unul dintre cei mai implicați activiști locali. Cornel Grosar s-a stins din viață

Unul dintre cei mai implicați activiști locali ai societății civile, Cornel Grosar, s-a stins din viață.

Cornel Grosar, în vârstă de 57 de ani, a fost infectat cu noul coronavirus.

Grosar a fost preşedintele Asociaţiei „Juventus” prin care a organizat sute de acţiuni dedicate promovării valorilor umane.

Cornel Grosar s-a implicat atât în societatea civilă, în mișcarea sindicală, fiind lider de sindicat în cadrul Termica, dar a fost și consilier local.

Sub coordonarea sa în județul Suceava au fost organizate, între altele, manifestări ca “1 iunie la Suceava”, “Săptămâna tineretului”, “Clubul interetnic Bucovina”, “Festivalul de teatru pentru tineret” sau “Discoteca de altădată”, dar și acțiuni pentru sprijinirea copiilor și persoanelor în vârstă.

loading...