Microbuz cu țigări de contrabandă de peste 250.000 de lei, abandonat de contrabandiști după o urmărire la Marginea

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al  Poliției de Frontieră Suceava au depistat, sâmbătă, la Marginea, un microbuz în care se aflau țigări de contrabandă în valoare de peste 250.000 de lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan, sâmbătă dimineața în jurul orei 8:00, polițiști de frontieră suceveni au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control, pe raza localității Marginea, județul Suceava, a unui microbuz  marca Mercedes.

La observarea patrulei Poliției de Frontieră, șoferul a demarat în trombă, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea mijlocului de transport.

După câteva sute de metri, polițiștii de frontieră au descoperit microbuzul abandonat, iar in interiorul acestuia au putut fi observate mai multe colete care conțineau țigări.

În urma inventarierii baxurilor descoperite în mijlocul de transport a rezultat cantitatea de 22.100 de pachete cu ţigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 258.600 lei.

În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

De asemenea, autoturismul folosit la transportul țigărilor, în valoare de 7.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră, iar în continuare se fac verificări în vederea documentării întregii activități infracționale, precum și pentru reținerea tuturor persoanelor implicate.

loading...