Canotorii români licitează trofee și obiecte personale pentru Crucea Roșie Suceava în lupta contra Covid 19




Mai mulți sportivi din Lotul României de Canotaj și-au unit forțele și au pus la punct un plan prin care se implică în lupta contra COVID-19. Canotorii organizează o licitație online, pe pagina de Facebook –  Federația Română de Canotaj, iar banii strânși vor fi donați către Crucea Roșie Suceava.

Inițiativa aparține Ionelei Cozmiuc, Dublă Campioană Mondială seniori (în 2017 și 2018) la dublu vâsle câtegorie ușoară, care, prin acest demers, susține campania ”1cm – Cu toții în linia întâi” (www.1cm.ro), inițiată de antreprenorul Ștefan Mandachi. Mai multe obiecte cu însemnătate specială pentru sportivi vor fi licitate online, iar banii  obținuți vor ajunge către cadrele medicale din Suceava, cea mai afectată regiune de COVID-19 din România.

“#Șîeu iubesc Suceava! Este orașul în care am ales să locuiesc și i-am dus numele peste tot în lumea aceasta, la numeroase competiții, la Olimpiada de la Rio și pe podiumurile campionatelor Europene și Mondiale. Acum Suceava și întreaga Bucovina suferă din cauza pandemiei… Mă alătur și eu, împreună cu câțiva colegi și doamna Elisabeta Lipă, campaniei inițiată de Ștefan Mandachi, <omul cu faptele, nu cu vorbele>! Te îndemn și pe tine, care citești acest mesaj, să donezi sau să licitezi pentru că doar împreună putem reuși. Fiecare cm contează!”, declară Ionela Cozmiuc. 

Printre obiectele ce vor fi scoase la licitație se numără un trofeu donat de Florin Lehaci, obținut chiar anul acesta la Regata Internațională de lungă distanță D’Inverno sul Po, Italia (după ce a stabilit un nou record al concursului împreună cu colegii săi din barca de 8+1), un Premiu obținut cu prilejul Galei Canotajului Românesc 2019 de către Maria Tivodariu dar și două fotografii semnate Sergiu Bejan și realizate în inima Bucovinei. Marius Cozmiuc scoate la licitație două mascote de la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, iar Ionela Cozmiuc oferă la liciție o mascotă primită în 2017, la Sarasota (USA), atunci când a câștigat pentru prima dată titlul mondial la dublu vâsle categorie ușoară seniori, alături de colega ei Geanina Beleagă.

Sportivii sunt susținuti în demersul lor și de Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj, care oferă spre licitație un tricou cu emblema Federației și cu autograf.

Obiectele donate de canotori licitate, pe rând, pe pagina oficială de Facebook a Federației Române de Canotaj, începând de astăzi, 6 Mai. Doritorii vor avea la dispoziție 48 de ore pentru a licita, în secțiunea de comentarii a postărilor, obiectul dorit. “Câștigător” va fi cel care va oferi cea mai mare sumă, urmând ca plata să se facă direct în contul Crucii Roșii, iar apoi obiectele licitate vor fi livrate prin curier.

Cu sumele donate se vor cumpăra ventilatoare pulmonare și echipamente vitale pentru secțiile de Terapie Intensivă, precum și consumabile și echipamente necesare pentru lupta împotriva COVID-19.

loading...