Copiii cu dizabilităţi din Fălticeni, Gura Humorului şi Siret – în atenţia echipei mobile a DGASPC


Intră acum și în grupul de

Echipa mobilă a Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava şi-a extins serviciile şi spre zonele Fălticeni, Gura Humorului şi Siret astfel că, copiii cu dizabilităţi din aceste teritorii vor fi ajutaţi la domiciliu. Formată din specialişti în asistenţă socială, echipa mobilă are în prezent puncte de lucru la parterul Centrului de Servicii Comunitare Fălticeni, la parterul Centrului de Servicii Comunitare Gura Humorului şi într-un spaţiu pus la dispoziţie de Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret.

Potrivit Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, proiectul se adresează familiilor, respectiv părinţilor cu copii cu dizabilităţi aflaţi în comunitate, familii care au în îngrijire copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi copii cu părinte unic susţinător al familiei monoparentale plecat la muncă în străinătate.


Intră acum și în grupul de