ISJ Suceava vrea sa fie informat de consiliile pentru gripa noua despre aparitia eventualelor cazuri


Intră acum și în grupul de

Conducerea IŞJ Suceava a anunţat marţi că a transmis tuturor unităţilor şcolare din judeţ adresele primite de la Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii cu instrucţiunile ce trebuie urmate în cazul apariţiei de infecţii de gripă nouă. „În urma inspecţiilor teritoriale de săptămâna trecută, nu s-a raportat nici o problemă. Consiliile sunt făcute la nivelul fiecărei şcoli şi am cerut să fim şi noi informaţi pentru că în adresă se spune, să trimită direct la Direcţia de Sănătate Publică”, a declarat Petru Carcalete, şeful IŞJ Suceava.

Într-o altă conferinţă de presă, tot marţi, şeful Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul DSP Suceava, Ludovic Abiţei, că momentan controalele în şcoli au fost sistate, dar vor fi reluate pe data de 1 octombrie când va fi verificată şi existenţa comitetelor de gripă AH1N1. „Fiecare echipă de control trebuie să vadă câte o şcoală pe zi. Avem 8 echipe ce vor efectua controale de fond, mai exact de la poartă până în capătul grădinii şi de la subsol până în pod”, a afirmat Ludovic Abiţei.

Totuşi, acesta a precizat că există un inconvenient prin faptul că ordinul MS privind funcţionarea acestor comitete nu a fost publicat în Monitorul Oficial. „Nu avem măsură de coerciţie. Unii directori pot să refuze acest lucru deşi nu cred că vor exista cazuri de acest gen. Situaţia juridică a ordinului nu este reglementată. Ordinul de fapt nu există pentru că nu e publicat în Monitorul Oficial. Dacă totuşi va exista vre-un caz vom cere soluţii de la Bucureşti”, a spus Ludovic Abiţei.

Acesta a mai adăugat că va mai fi controlată starea de igienă a şcolilor, existenţa apei curente, a canalizării, iluminatul, starea de sănătate a cadrelor- prin existenţa adeverinţelor medicale.


Intră acum și în grupul de