USV va investi peste trei milioane de lei pentru procurarea tabletelor și laptopurilor pentru viitorii studenți


Intră acum și în grupul de

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va procura din venituri proprii (peste trei milioane de lei) tablete și laptopuri pentru bobocii USV. Această măsură va permite studenților participarea la procesul didactic, la activitățile de documentare și cercetare, la acțiunile organizate de facultăți sau de universitate.

Propunerea a fost făcută de Rectoratul universității, fiind acceptată de Consiliul de Administrație, se arată într-un comunicat USV.

Astfel, Senatul USV a aprobat propunerea rectorului ca, începând cu anul universitar 2020-2021, toți studenții care se vor înmatricula în anul I să primească un sprijin material sub forma unui laptop sau a unei tablete, însoțite de o cartelă SIM cu abonament de date cu o durată de valabilitate de minim nouă luni și cu minimum 50 GB pe lună. În acest sens, universitatea va achiziționa 2200 de laptopuri, 1300 tablete și 3500 de cartele SIM.

Grație achiziției acestor echipamente, studenții din anul I, înmatriculaţi în anul universitar 2020-2021 la învăţământ cu frecvenţă (IF) vor beneficia de laptopuri însoțite de carduri SIM, iar studenţii din anul I, înmatriculaţi în anul universitar 2020-2021 la învăţământ la distanţă (ID), vor primi tablete cu cartele SIM.

Totodată, de tablete vor putea beneficia studenţii înmatriculaţi în anul universitar 2019-2020, la învăţământ cu frecvenţă (IF), cu excepţia studenților aflaţi în an terminal, care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate pentru obţinerea unei burse sociale.

USV menționează că drept urmare a acordării acestor forme de sprijin beneficiarilor de drept, la nivelul facultăților, în toamna anului 2020 echipamentele disponibile vor putea fi distribuite și studenților înmatriculați în anul I la master, studenţilor înmatriculaţi la IF în anul II sau studenţilor înmatriculaţi la IF în anul III în cazul programelor de studiu care prevăd patru ani de studiu.

Decizia de achiziționare a echipamentelor electronice vine în completarea unui set complex de acțiuni întreprinse de USV pentru prevenția infectării cu virusul SARS CoV2, în rândul studenților și al personalului didactic și nedidactic, cât și pentru asigurarea unui viitor act didactic de calitate, în posibila situație ca acesta să se desfășoare cu precădere în mediul on-line, până la eliminarea riscurilor la adresa vieții și sănătății studenților și cadrelor didactice, precizează USV.


Intră acum și în grupul de