Solutie de avarie: Sumele contractate cu spitalele pentru noiembrie si decembrie au fost mutate în octombrie

CAS Suceava a propus spitalelor din judeţ mutarea sumelor contractate pentru lunile noiembrie şi decembrie în luna octombrie, la care se adaugă şi un buget suplimentar alocat de CNAS de 4.218.000 lei, contractat pentru aceeaşi lună.

Cristina Iordăchel preşedintele director al CAS Suceava, a precizat că vineri conducerile spitalelor au transmis acordul referitor la această propunere şi numărul serviciilor medicale pe care le pot efectua, cu încadrarea în bugetul actual al lunii octombrie.

„Bugetul alocat în luna octombrie acoperă aproximativ 60-70% din numărul serviciilor medicale spitaliceşti acordate în lunile anterioare, iar ca sumă, din calculele făcute de fiecare spital, acoperă cheltuielile salariale cu salariile de bază, contribuţiile datorate la stat şi parţial sporuri. Şi în momentul de faţă se poate acorda asistenţă medicală pentru toate cazurile de urgenţă, urmând ca o parte din cazurile de cronici să fie reprogramate în funcţie de nivelul rectificării bugetare, absolut necesară în ultima parte a lunii octombrie”, declară Cristina Iordăchel.

În ceea ce priveşte eliberarea medicamentelor compensate şi gratuite, Cristina Iordăchel spune că a vorbit cu reprezentanţii Colegiului Judeţean al Farmaciştilor şi a transmis farmaciilor cu care CAS Suceava este în contract faptul că pentru luna septembrie consumul a depăşit bugetul CAS, motiv pentru care până la rectificare, se vor primi facturile la nivel de valoare orientativă. „S-au încheiat acte adiţionale cu valoare simbolică pentru lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, urmând ca valoarea să fie modificată prin rectificare. Din informaţiile pe care le deţinem, farmaciile nu vor opri eliberarea reţetelor compensate şi gratuite, instituţia noastră având posibilitatea suplimentării bugetelor alocate pentru aceste 3 luni, în momentul rectificării bugetare”, arată Cristina Iordăchel cu menţiunea că există posibilitatea ca unele farmacii cu potenţial financiar mic să nu dispună de toate medicamentele necesare, dar din discuţiile avute rezultă că eliberarea acestora se va face prin farmaciile mari.

Potrivit preşedintelui director al CAS Suceava, din discuţiile cu CNAS rezultă că în cursul lunii octombrie se vor primi noi suplimentări de buget.