Sindicalistii din invatamantul special humorean nu iau in seama „instigarea la a nu se trece notele în catalog”

Fostul Sindicat Învăţământ şi Protecţia Copilului „Sf. Andrei” Gura Humorului, intitulat acum Uniunea Judeţeană „PRO – EDUCAŢIA” Suceava, afiliat la FEN nu este de acord ca notele elevilor să nu mai fie trecute în catalog pentru că se încalcă regulamentul şcolar, iar o încălcare a legii nu se rezolvă tot încălcând legea.

„În urma analizării situaţiei actuale a mişcărilor sindicale, a discuţiilor avute cu liderii de sindicat din teritoriu şi a rezultatelor referendumului organizat, am ajuns la o serie de concluzii. Una dintre acestea este aceea că legile asumate de guvernanţi sunt contestate la Curtea Constituţională şi, în momentul de faţă, nu avem certitudinea că vor fi aplicate. În repetate rânduri, premierul a dat asigurări în ultimele zile că veniturile angajaţilor din învăţământ nu vor scădea nici după 01 ianuarie 2010. O altă concluzie este aceea că instigarea la a nu se trece notele în catalog înseamnă, de fapt, instigare la nerespectarea regulamentului şcolar. În cazul sancţionării cadrelor didactice pentru acest fapt, cum vor fi apărate de sindicat ? Faptul că guvernanţii nu respectă unele prevederi legale nu ne dă dreptul să încălcăm şi noi alte prevederi legale. O ilegalitate nu poate fi îndreptată prin alta!”, declară preşedintele Uniunii Judeţene PRO – EDUCAŢIA” Suceava, Traian Pădureţ.

Acesta mai spune că sunt instituţii bugetare care se confruntă cu probleme majore, inclusiv neplata salariilor de aceea, hotărârea sindicatului a fost de a recurge pentru data de 05 octombrie la grevă japoneză de solidaritate cu bugetarii care în momentul de faţă au declanşat în mod justificat greva de o zi.

„Pe data de 07 octombrie vom participa alături de colegii de la CNS Cartel Alfa la mitingul organizat la Bucureşti. În funcţie de decizia Curţii Constituţionale vom consulta membrii de sindicat în scris şi vom declanşa acţiunile pe care aceştia le vor considera oportune, chiar acţiuni radicale şi nu de amăgire a membrilor noştri de sindicat, inclusiv greva pe termen nelimitat”, menţionează liderul de sindicat, Traian Pădureţ.

Uniunea Judeţeană „PRO – EDUCAŢIA” Suceava are în componenţa sa membri de sindicat din sectorul bugetar, respectiv din învăţământ şi din asistenţă socială şi protecţia copilului din judeţul Suceava.