Polițiștii au patrulat străzile Sucevei verificând activitatea teraselor și respectarea măsurilor de protecție de suceveni. Aceștia au împărțit măști și mănuși persoanelor cu probleme financiare, dar au aplicat și 30 de amenzi


Intră acum și în grupul de

În perioada 30 mai – 02 iunie, polițiștii din cadrul Biroul Ordine Publică Suceava au patrulat străzile municipiului cu scopul de a asigura un climat de ordine şi siguranţă publică şi combaterea faptelor de cerşetorie și vagabondaj, precum și pe linia prevenirii faptelor cu violenţă în zona parcurilor, în special în condițiile relaxării măsurilor restrictive impuse în ultima perioadă.

Potrivit IPJ Suceava, polițiștii au mai verificat respectarea măsurilor de protecție a sucevenilor, precum și activitatea teraselor. Activitățile au avut în primul rând un scop preventiv, urmărindu-se cu precădere respectarea regulilor de conviețuire socială și respectarea normelor impuse în context Covid-19.

Astfel, în cadrul acțiunii au fost legitimate 129 de persoane și au fost verificați nouă agenți de pază de la terase și alte locații. Totodată, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de 12.415 lei.

Sursa menționează că la acțiunea organizată au participat zilnic 16 polițiști, din care zece polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică și șase lucrători din cadrul Poliției Locale Suceava, acționând cu cinci autospeciale din dotarea celor două structuri implicate.

IPJ precizează faptul că polițiștii au purtat discuții în special cu persoanele vârstnice fiindu-le explicată utilitatea purtării măștilor de protecție în spații închise și necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială. Câtorva persoane vârstnice cu probleme financiare identificate în cadrul acțiunii, polițiștii le-au făcut și mici surprize plăcute oferindu-le măști și mănuși de protecție dar și produse alimentare de strictă necesitate.


Intră acum și în grupul de