Termen de finalizare a protocoalelor terapeutice: sfarsitul anului


Intră acum și în grupul de

Direcţia de Sănătate Publică Suceava anunţă unităţile sanitare din judeţ că au apărut ghidurile de practică medicală, aprobate prin ordin al Ministerului Sănătăţii, pe baza cărora, până la 31 decembrie spitalele trebuie să elaboreze protocoalele terapeutice care vor sta la baza încheierii contractului de furnizare de servicii medicale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Aceste protocoale vor trebui validate de Comisia de Transparenţă a ministerului, iar apoi vor fi afişate în fiecare secţie a spitalelor.

Direcţia de Sănătate Publică va pune la dispoziţia spitalelor, spre consultare, câteva exemplare din aceste ghiduri, ele putând fi procurate şi pe internet.
„Oricine este interesat, dintre medici, poate veni la noi şi îi va fi dat spre a fi multiplicat” a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu cu menţiunea că imediat după elaborarea protocoalelor în baza acestor ghiduri, în secţii trebuie afişate schemele terapeutice. „Trebuie făcuţi aceşti paşi destul de repede. Termenul este unul scurt, respectiv sfârşitul anului”, a adăugat Adrian Popescu.

Ghidurile sunt cuprinse într-un volum de peste 1400 de pagini, structurate pe 41 de capitole, care acoperă toate specialităţile de Medicina interna, Boli infecţioase, Obstetrica-ginecologie, ORL, Oftalmologie, Psihiatrie, Oncologie, Genetică medicală, Intoxicaţii etc.

Ele se referă la diagnosticul sau managementul unor afecţiuni precum bolile cerebro-vasculare, angină pectorală stabilă, sindroamele coronariene acute, infarctul miocardic, hipertensiune arterială, bolile pulmonare cronice, boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC), cancerul de col uterin, cancerul mamar, cancerul de prostată, carcinoamele colorectale, diabetul zaharat.


Intră acum și în grupul de