Cursuri suspendate la Seminarul Teologic din Suceava


Intră acum și în grupul de

Cursurile clasei a XII-a din cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox Suceava, unde învaţă elevul la care s-a confirmat prezenţa virusului AH1N1, au fost suspendate începând de joi, apoi decizia s-a extins la nivelul întregului liceu. Directorul coordonator adjunct Sănătate Publică şi Programe din cadrul DSP Suceava, dr. Marinela Grădinaru, precizează că medicul şcolar care asigură supravegherea la nivelul acestei unităţi de învăţământ anunţat, s-a deplasat la faţa locului, a efectuat triajul epidemiologic în urma căruia s-au identificat numeroşi elevi cu afecţiuni respiratorii în special infecţii ale căilor respiratorii acute ale căilor superioare.

„Acesta a decis suspendarea cursurilor la nivelul întregului liceu până luni, 09.11.2009 când se va reevalua situaţia. S-au identificat si contacţii cazului confirmat care se află sub supraveghere medicală şi s-au recoltat 6 probe”, menţionează Marinela Gădinaru adăugând că s-au mai recoltat de asemenea încă 6 probe de la persoane suspecte, 4 cu istoric de călătorie în străinătate şi 2 contacţi cu cazuri confirmate.

Directorul coordonator adjunct Sănătate Publică şi Programe a mai spus că, în cadrul videconferinţei desfăşurate joi, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au comunicat că s-a aprobat distribuirea de fonduri către Direcţiile de Sănătate Publică care le vor utiliza pentru decontarea transportului probelor către Institutul Cantacuzino şi pentru achiziţionarea de măşti şi mănuşi care vor fi folosite de personalul medical dar şi de alte instituţii în caz de necesitate.

„De asemenea s-a hotărât ca tratamentul antiviral specific cu Tamiflu să fie distribuit în cel mai scurt timp prin DSP-uri care îl va pune la dispoziţia medicilor specialişti pentru tratamentul cazurilor confirmate. Precizăm că acest medicament nu se va elibera prin reţeaua de farmacii.

O altă hotărâre a Ministerului Sănătăţii a fost achiziţionarea a 500.000 doze de vaccin AH1N1 pentru copii, din import, până când Institutul Cantacuzino primeşte autorizarea de punere pe piaţă a vaccinului, acum aflat în faza de testare”, a mai afirmat Marinela Grădinaru.


Intră acum și în grupul de