Un bărbat care încerca să stingă un incendiu la o casă din Zvoriștea a căzut de la o înălțime de 2,5 metri. Focul a izbucnit la mansarda casei


Intră acum și în grupul de
FOTO ARHIVA: ISU ”Bucovina” Suceava

Un bărbat de 33 de ani din Zvorșitea a fost rănit, joi dimineața, când încerca să stingă un incendiu izbucnit la locuință a căzut de la 2,5 metri și a fost preluat de pompieri care i-au acordat primul ajutor și l-au predat unui echipaj de ambulanță.

Potrivit ISU Suceava, pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Zvoriștea, au intervenit, joi dimineața, cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din satul Stînca din comuna Zvoriștea.

Sursa citată arată că la sosirea echipajelor, ardeau mansarda și terasa casei, cu pericol de propagare la întreaga locuință și la o bucătărie de vară.

De asemenea, pompierii militari au preluat un bărbat de 33 de ani care în încercarea de a stinge focul, s-a dezechilibrat și a căzut de pe terasă, de la o înălțime de aproximativ 2,5 metri.

După ce i-au acordat primul ajutor medical și i-au imobilizat coloana vertebrală și coloana cervicală cu un guler special, salvatorii au predat rănitul unui echipaj SAJ, care a ajuns ulterior la locul intervenției. Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului județean Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

În incendiu au ars articole textile, obiecte de mobilier, tâmplărie și elemente de construcție din lemn și BCA pe o suprafață de aproximativ 90 mp și s-a degradat parterul locuinței.

Incendiul a izbucnit din zona mansardei, cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric, generat de echipamentul de iluminat electric amplasat necorespunzător.

Incendiul a fost lichidat după o intervenție de aproape 3 ore, iar pompierii au salvat parterul casei de locuit și bucătăria de vară, cu bunurile aferente.


Intră acum și în grupul de