Stocurile de solutie nazala contaminata cu dezinfectant, epuizate in farmacii


Intră acum și în grupul de

Inspectorii sanitari suceveni nu au mai avut ce retrage din farmacii după ce stocurile cu o soluţie nazală contaminată cu dezinfectant s-au epuizat în unităţile care aveau acest produs la comercializare. Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava au demarat controale în farmaciile din judeţ, după ce au primit semnale din ţară cum că flacoanele de soluţie nazală Nazomer sunt contaminate cu dezinfectant.

Produsul, comercializat sub formă de picături, în flacoane de 15 ml, fac parte din lotul nr. 3033, cu termen de valabilitate până anul viitor, în septembrie, şi a provocat arsuri ale mucoasei nazale şi chiar leşinuri la câţiva dintre copiii cărora le-a fost administrat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP, bioinginerul Adrian Popescu, în judeţ, soluţia nazală Nazomer a fost distribuită în patru localităţi, respectiv Suceava (Melissa Pharm), Rădăuţi (Hypocrat, Rosafarm), Horodnicu de Sus (farmacia Maria) şi Vatra Dornei (Karyna Plant), dar la data verificărilor farmaciile nu mai aveau în stocuri acest produs. Acesta a menţionat că Nazomerul nu va mai fi comercializat în farmacii după ce analizele făcute de Ministerul Sănătăţii au stabilit că flacoanele conţineau urme din soluţia cu care au fost dezinfectate şi a recomandat celor care au produsul acasă să nu îl mai folosească.

Nazomerul a fost oprit de la comercializare în mai multe judeţe, după ce un copil a ajuns la spital cu căile nazale arse, iar altul a leşinat. Rezultatele efectuate ulterior au arătat că există o cantitate mare de clor în toate sticluţele de medicamente. În timpul controalelor s-a mai descoperit şi faptul că medicamentul a fost catalogat ca fiind supliment alimentar motiv pentru care, chiar dacă se va dovedi că nu este periculos, el trebuie să fie reîncadrat corespunzător şi abia apoi repus la vânzare.

„La această dată se desfăşoară controale în unităţile de profil pentru verificarea stocurilor de supliment alimentar şi retragerea sortimentelor de Nazomer”, a spus Adrian Popescu.

Pe piaţă există mai multe sortimente de Nazomer cum ar fi Nazomer Forte, Nazomer Spray, Nazomer Extra, Nazomer Propolis, Nazomer Picături.


Intră acum și în grupul de