Accident de muncă într-o pădure din Râșca: Un bărbat s-a ales cu multiple fracturi după ce și-a prins un picior între doi bușteni


Intră acum și în grupul de

Un accident de muncă a avut loc miercuri, pe raza Ocolului Silvic Râșca.

Concret, un muncitor (53 ani) și-a prins un picior între doi bușteni pe care i-a legat pentru a fi tractați de un utilaj forestier. Astfel, buștenii s-au răsucit și i-au prins piciorul stâng.

Fratele bărbatului a apelat 112, însă nu a mai așteptat sosirea ambulanței la fața locului.

El și-a transportat fratele cu mașina personală la Spitalul Municipal Fălticeni.

La spital, muncitorul a fost diagnosticat cu „fractură oblică în treimea medie, diafiză tibia stângă, dublă fractură în treimea proximală, diafiză peri-laterală stângă” și a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă”.


Intră acum și în grupul de